Legea și spaţiile verzi

Legea protegeaza spaţiile verzi precum zona retrocedata din IOR, indiferent de categorisirea spațiului in regulamente de urbanism sau de statutul sau juridic.

Veți găsi mai jos diverse extrase din legislația relevantă privind spațiile verzi (in curs de completare):


CRITERIILE DE CLASIFICARE ŞI IDENTIFICARE A CATEGORIILOR DE FOLOSINŢĂ ALE TERENURILOR ŞI A CONSTRUCŢIILOR | Normă tehnică
Parte integrantă din Ordin 452/1999

Un argument adesea repetat este că cele 12 ha sunt încadatre în cadastru drept ‘curți-construcții’, și că asta înseamnă că se poate construi pe ele. Amintim că aceasta denumire cadastrală semnifică doar categoria de folosință drept ‘curți și construcții’ a terenului, care include toate terenurile intravilane care nu sunt altfel categorisite ca terenuri agricole, fond forestier, pașuni s.a.m.d., tot ce e specific spațiului extravilan. În definiția lor găsim inclusiv parcurile. Așadar, acest lucru relevă faptul că legile ce protejează spațiu verde se aplică pe toate spațile verzi intravilane.

Terenurile ocupate cu curți și construcții (Cc)
Aceasta categorie cuprinde terenurile cu diverse utilizări și destinații, de exemplu: clădiri, curți, fabrici, uzine, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere, exploatări miniere și petroliere, cabane, schituri, terenuri de sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debușee, grădini botanice si zoologice, parcuri, cimitire, piețe, rampe de încărcare, fâșia de frontieră, locuri de depozitare, precum și alte terenuri ce nu se încadrează în nici una din categoriile de folosință prevazute în articolele anterioare.

Prevederile noului Cod SilvicLegea 331/2024. privind Codul silvic

* adoptat de Camera deputatilor pe 17 decembrie 2024 și publicat in Monitorul Oficialpe 9/01/2025

ARTICOLUL 4
Terenuri cu vegetație forestieră din afara FFN
(1) Următoarele terenuri, care nu fac parte din FFN conform
dispozițiilor art. 1 și care sunt acoperite cu arbori din specii
forestiere, reprezintă terenuri cu vegetație forestieră din afara
FFN:
d) terenurile pe care sunt amenajate spațiile verzi din
intravilan, altele decât cele care au caracteristicile prevăzute la
art. 2 alin. (1);

amintim aici că vegetatiadin IOR a fost plantată și amenajată că spatiu verde: aliniamentele de platani (sau de orice alt arbore), și nici pini nu cresc spontan în București.


https://www.libertatea.ro/stiri/noul-cod-silvic-a-fost-adoptat-de-camera-deputatilor-legea-infiinteaza-registrul-forestier-national-si-reglementeaza-sistemul-de-sanctiuni-5125950


Art.139. Paguba și prejudiciul forestier

(1) Paguba adusă vegetației fores9ere din FFN sau vegetației fores9ere din afara FFN, indiferent de natura juridică a proprietății, se evaluează în condițiile art. 156
(4) Paguba stabilită potrivit prevederilor alin.(1) se evaluează de către personalul prevăzut la art.136 alin.(1) lit.a)-c) și alin.(3) și se recuperează de către ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea FFN, în baza procesului-verbal sau a actului de control de fond/parțial întocmit de personalul silvic, care consFtuie Ftlu executoriu prin necontestare în termen de 15 zile de la data comunicării.

Art. 140.
(1) Distrugerea, degradarea, în orice mod, fără drept, a vegetației forestiere instalate pe spatiile verzi, conform Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepsește.

Art.156. Paguba și prejudiciul forestier
(1) Paguba adusă vegetației foresFere din FFN și din afara FFN și prejudiciul foresFer în cazul vegetației forestiere din FFN, indiferent de natura juridică a proprietății, se evaluează de către agenții constatatori prevăzuți în art.136 alin.(1) lit.a) – c) și alin.(3).

Art.136. Competențe privind constatarea faptelor stabilite drept infracțiuni

(1) Au competența să constate faptele stabilite drept infracțiuni prin prezenta lege, următoarele organe de constatare:
a) personalul silvic din cadrul Autorității, al Gărzii Forestiere Naționale și al Gărzilor Forestiere;
b) personalul silvic din cadrul administratorilor terenurilor din FFN proprietate publică a statului;
c) personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim;
d) organele de urmărire penală;
e) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române;
f) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române;
g) ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului aprobată prin Legea nr. 265/2006:

Articolul 71 — (1) Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. (2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
Articolul 90 — Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții și răspunderi: g) conservă și protejează spațiile verzi urbane și/sau rurale, astfel încât să se asigure suprafața optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localitățile în care nu există posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spațiilor verzi existente este prioritară;

Subliniam din nou că legislația destinata spatilor verzi se aplica tutulor terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism — indiferent de clasificarea lor in documente de urbanism, si drept urmare, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

Capitolul X Protecția atmosferei, schimbările climatice, gestionarea zgomotului ambiental
Articolul 62 — Deținătorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se găsesc perdelele și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt obligați să le întrețină pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană.

Capitolul XII Protecția așezărilor umane 

Articolul 70 — Pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, autoritățile administrației publice locale,  precum și, după caz, persoanele fizice și juridice au următoarele obligații: 

f) să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent  cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori  și a perdelelor de protecție stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică,  estetică și recreativă, în conformitate cu planurile de urbanism și amenajarea teritoriului; 

i) să adopte măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice și juridice, cu privire la întreținerea și  înframusețarea, după caz, a clădirilor, curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din  curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi; 

Articolul 71 — (1) Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în  documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă,  indiferent de regimul juridic al acestora. (2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută. 

Articolul 72 — La elaborarea planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului se respectă prevederile  prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor speciale și se prevăd, în mod obligatoriu,  măsuri de menținere și ameliorare a fondului peisagistic natural și antropic al fiecărei zone și  localități, condiții de refacere peisagistică și ecologică a zonelor deteriorate și măsuri de dezvoltare a spațiilor verzi, de protecție sanitară a captărilor de apă potabilă și lucrări de  apărare împotriva inundațiilor. 

Articolul 90 – Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții și răspunderi: g) conservă și protejează spațiile verzi urbane și/sau rurale, astfel încât să se asigure suprafața  optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localitățile în care nu există posibilitatea  asigurării acesteia, conservarea spațiilor verzi existente este prioritară;

Capitolul XV Sancțiuni 
Articolul 96  — (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON),  pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane juridice,  încălcarea următoarelor prevederi legale: 

6. obligația proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a întreține  perdelele forestiere și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru  îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană; 

12. obligațiile autorităților administrației publice locale, precum și ale persoanelor fizice și  juridice, după caz, de a adopta și/sau aplica măsuri obligatorii cu privire la întreținerea și  înfrumusețarea clădirilor, a curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din curți și dintre  clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi, în conformitate cu planurile de urbanism; 

13. obligațiile autorităților administrației publice locale, precum și ale persoanelor juridice, după caz, să prevadă la elaborarea planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului, măsuri de menținere și ameliorare a fondului peisagistic natural și antropic al fiecărei zone și localități,
condiții de refacere peisagistică și ecologică a zonelor deteriorate și măsuri de dezvoltare a spațiilor verzi, de protecție sanitară a captărilor de apă potabilă și lucrări de apărare împotriva inundațiilor;

14. obligația autorităților administrației publice locale, precum și a persoanelor fizice și juridice, după caz, de a nu schimba destinația terenurilor amenajate ca spații verzi prevăzute în planurile urbanistice;

Articolul 97 — (1)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 96 se realizează de: a) comisari și persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării»; b) autoritățile administrației publice locale și personalul împuternicit al acestora; c) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor prin personalul împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuțiilor stabilite prin lege.

Articolul 105 — La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă: b) orice alte dispoziții contrare.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 17 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului

Articolul I
1. Articolul 71 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 71. – (1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
(2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.”
2. La articolul 96 alineatul (2), după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins: „1^1. obligaţia autorităţilor publice locale de a nu schimba destinaţia terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, de a nu reduce suprafeţele acestora ori obligaţia de a nu le strămuta;”.

Articolul II
(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, până la data de 31 decembrie 2010, şi de minimum 26 mp/locuitor, până la data de 31 decembrie 2013.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a întocmi, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, un program în care vor fi evidenţiate etapele de realizare a obligaţiei prevăzute la alin. (1), cu indicarea termenelor
intermediare propuse.

Articolul III
(1) Nerespectarea prevederilor art. II constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, în cuantumul prevăzut la art. 96 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu
modificările ulterioare.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac potrivit art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările ulterioare.
(3) Dispoziţiile alin. (1) referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spațiilor verzi din zonele urbane

spaţiu verde este definit ca zona verde în cadrul orașelor şi municipiilor, definită ca o reţea mozaicată sau un sistem de ecosisteme seminaturale, al cărei specific este determinat de vegetaţie (lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă şi erbacee).

Pe baza acestor definiții ale spațiului verde din legislația relevantă, zona recuperată a IOR a fost și este, fără îndoială, un spațiu verde.

Vedere din mijlocul zonei retrocedată din IOR, spre biserica de lemn, aratand specificul sau determinat de vegetaţie (lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă şi erbacee).

Articolul 5
Pentru protecția și conservarea spațiilor verzi, persoanele fizice și persoanele juridice au următoarele obligații:
b) să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor pe spațiile verzi;
c) să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului, distrugeri ale mușuroaielor naturale, cuiburilor de păsări și adăposturilor de animale, ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente pe spațiile verzi;
h) să nu diminueze suprafețele spațiilor verzi.

Articolul 18
(3) Înstrăinarea și atribuirea terenurilor cu spații verzi se efectuează în condițiile prevăzute de lege, cu păstrarea destinației de spațiu verde.
(5) Este interzisă schimbarea destnației, reducerea suprafețelor ori strămutarea spațiilor verzi definite de prezenta lege.

Articolul 23
(1) Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională după cum urmează:
g) de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare metru pătrat de spațiu verde afectat, prin încălcarea prevederilor art. 5 lit. e) și h), art. 10 alin. (3) și ale art. 18 alin. (3), (4) și (5);

HCGMB 304/31.08.2008 Normelor de Protecție a Spațiilor Verzi pe teritoriul Municipiului București, prevăzute în Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 304/31.08.2009

Constituția României Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.