Știm cu toții ca aici a fost un parc. Dar în 2005 primarul general al Bucureștiului Adrian Videanu retrocedează cele 12 hectare din Parcul IOR, iar în 2022 Curtea de Apel București a respins definitiv recursul Primăriei Sector 3 privind anularea acestui act, pe motiv că PS3 nu a adus dovezile necesare în instanță privind destinația inițială de parc a terenului.
Acum, strângem mărturii despre cum aici a fost un parc, spațiu verde de utilitate publică. Scopul nostru este ca acest adevăr sa devină incontestabil, atât autorităților locale și centrale, cât și justiției și cetățenilor Bucureștiului.
Mărturiile vor fi folosite pentru procesul de anulare a retrocedării. Mărturiile vor fi publicate și făcute disponibile tuturor cetățenilor
DEPUNE MĂRTURIE!
PE INTERNET
ÎN PERSOANĂ
Formularele completate și semnate de mâna au mai multă putere decât cele online. Puteți imprima acasă și când e gata ne trimiteți un e-mail la adresa aiciarputeafiopadure@gmail.com sau un Whatsapp la 0726 881 479.
marturii. aici a fost un parc
— poze din aprilie 2009 (Andreea G)
„Primele mele amintiri din București sunt legate de parcul I.O.R., locul în care obișnuiam să mă plimb în fiecare zi cu tatăl meu. Îmi vin în minte zilele de vară când soarele îmi ardea pielea, mâinile părinților mei care mă legănau pe aleile parcului, prieteniile legate pentru o după-amiază, dar care atunci păreau pe viață. Oaza pe care o aveam în mijlocul unui oraș înghițit de betoane. Sigur, anii au trecut, I.O.R.-ul copilăriei mele nu mai arată la fel, dar amintirile sunt încă vii: cu fiecare pas, alee, copac, bancă poți să recuperezi ceva ce ai crezut de mult pierdut.”
— Andrada, 27
„Am ceva amintiri din zona de parc care azi e retrocedata. Cele mai multe amintiri sunt din copilărie, când mergem în parc cu mama. Ma întâlneam acolo cu alți copii și ne jucam în tobogane şi leagăne. Sau ne jucam cu nisip și facem castele. Îmi amintesc că erau niște lanțuri de care te prindeai cu mâinile şi te legănai, doar ca eu eram prea scundă și nu ajungeam, așa ca mama trebuia sa mă ia in brațe și să mă ridice de fiecare data. În fiecare zi mă duceam sa verific daca am mai crescut peste noapte și dacă în ziua respectivă voi ajunge sa mă agăț singura de lanțuri.”
— Florentina, 29
„Aleea asta era plină cu corcoduși și toate miresele veneau și-și făceau fotografii aici primăvara. … iar pe acolo era rondul cu flori și acolo unde erau platanii era parc cu leagăne pentru copii, prin anii 70, prin anii 80 …. şi chiar şi prin 90.”
— Iuliana si Claudiu Barbu
„Am descoperit aceste poze în arhiva personală. Sunt făcute în noiembrie 2008, când zona era încă parc, amenajat, cu bănci, coşuri de gunoi, gard metalic şi gard viu toaletat. Le privesc cu multă durere în suflet. Și-aș vrea sa privesc în ochi judecătorii care au decis ca aici nu a fost niciodată parc, să le bat obrazul că mi-au desființat copilăria, toate excursiile zilnice din parc, toate bătăile cu bulgări şi mai ales amintirile în care mă jucăm cu părinții mei acolo, în parcul care “n-a fost niciodată parc” —
— Alexandra
„Pe vremuri, ca sunt din 61 în cartierul ăsta, în partea asta și în cealaltă erau două livezi de vișini și cireși. Acolo unde e fosta poștă era lan de porumb, dincolo la circa 13 de poliție era o livadă de nuci, iar aici l-am pomenit că era parc amenajat (dupa platani) unde se făceau tot felul de activități de ziua copilului […]
Tot terenul asta aparținea de Dudești Cioplea.
[…] Aici, unde au distrus, a fost amenajat. Iar dincoace venea lumea și făcea plajă. Toți pomii care sunt aici acum i-au plantat oamenii pe vremea comuniștilor.”
— Gheorghe Trofin
“Când am ajuns aici in 1962, 63 era zonă verde, dar nu exista încă un parc amenajat, iar lacul exista mai mic. Iar in 67 când căutam un bloc în care să ne mutăm împreună cu soțul meu, erau aici copaci peste tot. Începând cu 69 când am fost profesoară la liceul 43, organizația de UTC de pe sector ne mobiliza cu elevii să venim să amenajăm parcul. Deci in 69 și 70 se lucra intens cu elevii să amenajăm zona asta. S-a făcut parc. Pe aleea de beton ce se mai vede paralelă cu bulevardul îmi plimbam nepoțica cu căruciorul. Dar ei acum au avut grijă să distrugă totul și să spună ca nu a fost parc.”
— Dumitrache Doinita, din blocul H2 din februarie 68, si Ștefănescu Victoria, din 67 in blocul H2
„Sunt in acest cartier din 1968 si sunt o marturie vie a faptului ca aceasta parte de parc era cat se poate de verde cu loc de joaca pentru copii si banci. Ce-i drept, majoritatea aleilor la acea vreme erau neasfaltate ceea ce aducea o plusvaloare acestuia. Eu si ulterior fiica mea am beneficiat de bucuria jocului si aerul minunat al acestei parti pe care doar o calamitate l-a putut transforma in dezastrul ecologic de acum. Cu drag imi aduc aminte de asemenea, ca micul parculet care este vis-a-vis de gradinita limitrofa scolii 199 – unde am invatat noi, cele 2 generatii era cel mai mare tobogan din beton pe care ne-am rupt pantalonii. Evident si drumul meu si al fiicei de la scoala catre casa facea o mica escala zilnica aici.”
— Cristina Popa
— Poze de Andrei Birsan, florii 2007
— 2015
aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure 